De ce expulzat și nu emigrant?

Eu unul nu am plecat de drag. Poate ca sunt câțiva dintre voi care în timp ce erau într-un ”City Break” au zis: ”Bă ce mișto e aici! Nu mai plec înapoi!”. Totuși părerea mea este că majoritatea au fost împinși de diferite motive în afara țării. Fie că traiul era mult prea greu, ratele la banca au devenit mai grele decât pietrele de moară sau părinții ți-au ”sugerat” să te muți, te-ai decis să te auto-expulzezi din țară.

Plecăm, plecăm, dar unde?

În momentul în care luam decizia de a pleca, destinația nu cred că este foarte importantă. Tot ceea ce ne dorim e să scăpăm cât mai repede de problemele pe care le avem acasă și să ajungem undeva, unde avem dreptul la un nou început. Chiar dacă ”Unde?” nu pare imediat un detaliu semnificant, întrebarea capătă tot mai mare importanță pe măsură ce timpul trece și data plecării se apropie. De cele mai multe ori se întâmplă să avem o cunoștință care locuiește într-o anumită țară și o duce foarte bine – sau cel puțin așa se observă din exterior- care o sa ne recomande acea țară. Până la urmă nici nu contează foarte mult în ce țară ești, atâta timp cât nu ești acasă.

Cum ne catapultăm în afară?

Cum din păcate teleportarea nu chiar funcționează încă și mersul pe jos nu mai e la modă, îți rămân una din cele trei metode clasice:

  • Avionul: Chiar dacă există zborurile ”low-cost” care împreună cu o rezervare cu câteva luni înainte pot porni de la 20-30 de euro, pentru cei mai mulți aceasta nu este neapărat o soluție. Prețul nu este singurul impediment, un altul este distanța până la cel mai apropiat aeroport care crează disconfort și costuri adiționale. Luând în calcul transportul până și de la aeroport, costul poate ajunge sau chiar depăși suma de 100 de euro pentru un drum. Care este plusul cel mai mare? În mai puțin de 2-3 ore putem fi la destinație. Desigur pentru unii dintre noi există un impediment care nu poate fi trecut cu vederea indiferent de timpul sau banii economisiți: frica de a zbura cu avionul.
  • Trenul: Ar putea fi o variantă pentru cei care vor sa călătorească comod, dacă infrastructura românească ar permite așa ceva. Fără dar și poate este o varianta mult mai comodă decât celelalte, de la spațiul personal pe care fiecare îl are și până la posibilitatea de a ne dezmorții picioarele printr-o mică plimbare pe culoar. Care sunt problemele acestei modalități de deplasare? Din cauza infrastructurii din România și nu numai, este nevoie să schimbăm trenul destul de des și atunci confortul scade prin prisma faptului că trebuie să coborâm și să urcăm în alt tren sau chiar să așteptăm câteva ore următorul tren. Pentru o asemenea călătorie putem sa aproximăm niște costuri de 100-120 euro și o durată a călătoriei de 20-24 ore.
  • Mașina: Aici avem câteva sub-categorii:
    • Personală: Cu mașina personală confortul este probabil cel mai mare având în vedere că totul este la latitudinea șoferului. Problema aici este costul ridicat și faptul ca trebuie sa deținem un asemenea bun. Costul variază destul de tare în funcție de traseul ales pentru că trebuie achitate vinietele și taxele pentru autostrăzi. Minimul pentru viniete este de 25-30 euro și poate să urce pentru traseele care includ adițional taxe pentru autostrăzi. La suma asta se adaugă consumul de combustibil care variază puternic de la automobil la automobil, acesta se poate ridica la și depăși 150 euro. În concluzie pentru o călătorie cu mașina personala ne putem aștepta la costuri aproximative de 180 de euro și peste 15 ore de condus.
    • BlaBla Car: Sau cum i se spune pe românește ia-mă nene. Pentru această modalitate de transport ne putem aștepta la costuri care se învârt în jurul a 80 de euro. Partea bună e ca de obicei cursa e de la punctul de plecare fără prea multe opriri adiționale. Partea negativă a acestei modalități este ca trebuie să ne punem încrederea într-un străin.
    • Autocarul: Acest mod de a călători este destul de avantajos din punct de vedere financiar. O cursă cu autocarul costă in jur de 70-75 euro. Cea mai mare problemă aici o reprezintă durata acesteia, care poate depăși 30 de ore în funcție de numărul de opriri. Desigur nu trebuie să uităm de faptul că întreaga călătorie este destul de incomodă și obositoare. Atenție! În cazul călătoriei cu autocarul trebuie evitate coborârile în locurile care nu inspiră prea mare încredere pentru a evita eventualele situații periculoase des întâlnite.

Prețurile de mai sus sunt doar niște estimări pentru o distanță aproximativă de 1500 kilometri.

Părerea mea?

Care văd eu că ar fi cele mai bune variante? Cred că timpul petrecut până la destinație este cel care influențează alegerea celei mai bune variante. Dacă șederea este scurtă atunci aș merge pe varianta avionului pentru că nu ai nevoie de mult timp pentru a te recupera în urma călătoriei iar în cazul în care ai nevoie de o mașină la destinație, aceasta se poate închiria începând de la 30-40 euro/zi. Dacă plănuiești să stai minim două săptămâni și în timpul acesta ai nevoie de mașină, atunci cu siguranță recomand mașina personală. Ce nu aș alege niciodată personal este autocarul. Pentru distanțele uriașe atât de multe ore de stat pe scaun mi se par greu de suportat.

Sper că ți-am captat atenția și aștept părerile tale!

Dacă această informație v-a fost utilă, puteți să ne susțineți activitatea donând prin apăsarea butonului de mai jos.


Toate cele bune,
MV